„Ani bisecți” marcați de dorință și iubire. De vorbă cu Gabriela Grigoraș

În această vară suntem fanii poveștilor de iubire și iată că la început de lună iulie ne delectăm cu un roman potrivit – „Ani bisecți”, sub semnătura autoarei Gabriela Grigoraș. Când ajungi să descoperi acțiunea și personajele, realizezi cu plăcere cât de neprevăzută și intensă este viața, dar și cât de repede te poți identifica cu povestea. Gabriela Grigoraș debutează cu o carte pe care o vei simți aproape de suflet, cu scene înfipte în realitate, cărora nu le lipsește patosul, emoția, sensibilitatea și drama.

Despre Gabriela Grigoraș am aflat că este o fire artistică și plăcerea scrisului nu este ceva recent pentru ea. „Simțul mult prea dezvoltat al ridicolului m-a împiedicat până în urmă cu un an să mă las purtată de valul imaginației. Și nesiguranța. Am mai cochetat cu ideea de a scrie, dar m-am împotmolit în primele pagini. Abia acum am găsit în mine resursele necesare pentru a o duce la bun sfârșit. Și odată rupt barajul, nu vreau să mă mai opresc niciodată”, spune ea.

„Spiritul meu urăște etichetele de orice fel și declară cu patos că nu se va lăsa atins de vremelnicie.”

Am vrut să descoperim mai multe despre persoana din spatele cărții și să împărtășim și cu voi, cititorii, așa că iată ce ne-a mai declarat Gabriela.

Cine este omul Gabriela Grigoraș?

Dacă ar fi să mă iau după studii și experiența în muncă, ar trebui să spun despre mine că sunt economist. Dar undeva, în spatele fațadei, zace un suflet care se hrănește cu artă, în toate formele ei.

Nu am fost una dintre persoanele suficient de norocoase să știe din fragedă pruncie ce își dorește să devină atunci când va fi mare. Nu am simțit chemarea. Am dibuit pe cărări, încercând să mă descopăr. Doar timpul m-a ajutat să scot la suprafață zăcămintele din adâncul minei mele interioare. Dacă sunt prețioase sau nu, rămâne de văzut. Cu siguranță, și-au îndeplinit scopul.

Cum a început totul și cum s-a așternut povestea?

O coală albă și cuvinte. Oportunități și optimism. Experiențe de viață însumate, lecții pentru cei care au ochi să vadă și o inimă deschisă.

De ce povestea mea? Nu pot răspunde la această întrebare fără să fiu subiectivă. Îmi iubesc personajele.

Nu știu alții cum fac, dar eu nu mi-am scris povestea pentru celebritate, nici pentru a-mi satisface vanitatea. Ci pentru că asta am simțit și asta m-a făcut fericită. Am trăit alături de personajele mele, le-am lăsat să mă inspire, am suferit alături de ele și am fost fericită laolaltă cu ei.

Am cultivat o sămânță minusculă, am udat-o în fiecare zi, am îngrijit-o, am iubit-o, am plivit-o de buruieni. Necondiționat. Cu dragoste. Și un strop de nebunie.

Ce ar putea deprinde cititorii din povestea cărții?

În primul rând, să nu se mulțumească cu mai puțin decât merită și să nu permită nimănui să le stabilească valoarea. Nu suntem vite la târg. Fiecare dintre noi știe, instinctiv, cine este sau cine ar vrea să devină. Limitele există doar în mintea noastră și în prejudecățile altora.

Aspectul exterior, hainele, îmbunătățirile pe care le aducem fizicului nostru prin diverse proceduri dureroase nu au nicio relevanță în căutarea dragostei. Oamenii nu te vor iubi doar pentru felul în care strălucești la exterior.

Toți merităm iubire. Pentru asta ne-am născut. Indiferent de circumstanțe.

„Nu mai eram dispusă să plătesc cu bucăți esențiale din mine pentru nicio cantitate de iubire.” spune Ada în primele pagini.

Ce ai vrea să învețe cititorii din povestea ta, a omului din spatele cuvintelor?

Nimic nu e imposibil. Imposibilul îți ia doar mai mult timp.

Dorințele nu sunt ridicole, oricât de mărețe ar fi. Lumea se schimbă în permanență datorită celor care îndrăznesc să viseze la neimaginabil.

Descoperă ce te face fericit și nu te opri, până nu mori, efectiv, de fericire.

Cum te simți ca autor publicat?

La fel. Dar mai bine. Aș răspunde cu un zâmbet ștrengăresc.

Adevărul este că mă simt incredibil de emoționată. Pășesc într-o zonă nouă pentru mine, fără să am habar ce urmează. Am sufletul la gură pentru că am expus o parte din sufletul meu pe un ditamai platoul de patru sute și-un pic de pagini. Nu pot decât să sper că cei care vor gusta din el vor înțelege că principala mea intenție a fost să le aduc un strop de voie bună.