“Rămâi” de Alexandra Cojeia – o poveste de dragoste emoționantă și profundă

WhatsApp Image 2022 05 04 at 13.21.01

Emoție, destin, speranță, dorință, trecut și prezent sub umbra pericolului, „Rămâi” de Alexandra Cojeia este cartea de dragoste care îți va electriza simțurile în această vară.

Când tatăl, fratele și mama i se prăpădesc pe rând, Amara este lăsată fără speranța unui viitor roz. Nici în materie de iubiți nu are un trecut plăcut, ceea ce a fost nevoită să îndure lăsând urme adânci în sufletul ei și modelându-i viziunea și încrederea în bărbați. Tot ce i-a rămas este prietena ei cea mai bună, Ivana și casa copilăriei din Timișoara, pe care acum se vede nevoită să o vândă.

O întâmplare într-o noapte târzie, dintr-o pădure de la marginea Bucureștiului, o va urmări până în capătul celălalt al țării. Soarta are un mod ironic de a se juca cu sentimentele ei, iar bărbatul pe care l-a surprins lovind cu brutalitate un altul în acea noapte se dovedește a fi vecinul ei.

Alex îi dă multe motive pentru care să stea departe de el: este periculos, este arogant, este un bărbat prea frumos pentru a fi adevărat. Când trecutul Amarei se intersectează cu activitățile justițiare ale lui Alex, siguranța tuturor este zdruncinată din temelii. Ce preț va plăti Amara pentru fericire?

O poveste ce transmite sensibilitatea din romanul „The Notebook” și se îmbină cu suspansul și drama, „Rămâi” îți arată că în viață, în ciuda tuturor greutăților pe care le întâmpini, merită să speri și să crezi în iubire. Pregătește-te pentru o lectură palpitantă, care te va furnica și te va fermeca deopotrivă, care te va purta pe valurile pasiunii, dar te va și capta cu scene realiste, de un puternic impact emoțional.

Despre Alexandra Cojeia

Vine din Timișoara și deși pare timidă, Alexandra Cojeia își arată o altă latură în scris. Pasiunea pentru cărți și-a dezvoltat-o în timp, trecând prin literatura clasică și poezie. Scrisul a apărut în viața ei ca o formă de descărcare emoțională, fiind cea mai bună terapie pentru ea. Alexandra mărturisește că „am luat scrisul în serios de doar câțiva ani, pentru că nu am crezut îndeajuns în mine, că voi putea duce la bun sfârșit povestea așa cum mi-am dorit, cu toate emoțiile ei. Mă bucur că am găsit editura care să mă susțină, cu care să lucrez atât de bine.”
Genurile ei preferate sunt romanele de dragoste, 18+, dar și cele de aventuri sau SF. Printre autorii care o inspiră se regăsesc Corina Ozon și Aurora Rose Reynolds.

„Rămâi” este romanul ei de debut.

Leave a comment