Despre poezie

Autor consacrat, Petruța Petre mânuiește poezia ca pe un penel, pictând din goana inimii, multicolorele peisaje ale iubirii – unele în tonuri reci, altele însorite, după cum se succed și anotimpurile dragostei, îndemnând cititorul (îndrăgostit sau nu) la o binemeritată pauză de reverie.

Petruța Petre ne vorbește despre dragoste, despre acea iubire care înnobilează și care a devenit muza multor scriitori de-a lungul timpului, despre acel freamăt lăuntric care mereu va avea puterea de chemare a sufletelor. În poezia sa se regăsește frumosul, divina senzație a vibrațiilor emoționale, conturul unei estetici a femeii și a bărbatului, devenind o uniune, dar în același timp, un glas a tot ce trăiesc, ce simt, ce reprezintă ca element central al vieții.

Dragostea e un poem prin esență, iar scrierea autoarei e din ce în ce mai sensibilă și mai pregătită să respire catifeaua senzațiilor. Dragostea creionată de Petruța Petre este puntea dintre noi și tot ce ne înconjoară. Versurile transmit mesajul: Închide ochii! Îndrăgostește-te! Rămâi acolo!

Ce înseamnă poezia pentru tine?

Am tot încercat să găsesc un răspuns la această întrebare, nu acum, tot timpul m-a preocupat. Cred că fiecare poet a vrut să definească această stare a sufletului care se numește „poezie” și care poate fi o exaltare sau un oftat, o bucurie sau o lacrimă, o primăvară sau o toamnă.  Orice definiție am da poeziei este potrivită, dar nu suficientă. Iubesc o definiție oferită de poetul Mihai Eminescu, dar toate celelalte îmi sunt dragi: „Poezia – trandafirul ce crește în potir de aur, sufletul frumos.” Este mult mai ușor să simțim poezia decât să vorbim despre ea, să o lăsăm să curgă prin suflet fără să construim baraje din gândire, să-i facem loc să pătrundă.

Pentru mine poezia este un mod de-a exista. Citesc din pasiune versuri și scriu, așa cum am mai spus, din dorința de-a transmite iubire; iubirea în starea ei pură, nealterată.

Niciodată poezia nu va fi percepută identic de două persoane, niciodată poezia nu va putea fi interpretată la fel. Până la urmă sufletul fiecăruia este în esență poezie, este filtrul prin care se purifică sentimentele. Așa este firesc, suntem diferiți, dar suntem frumoși toți.      

“De-ale iubirii” este un titlu sugestiv. De ce iubirea ca temă?

Titlul volumului, cred eu,  este foarte potrivit. Iubirea nu înseamnă numai bucurie, iubirea este o emoție care ia mereu forma sufletului în care este turnată. Aici, în acest volum, fiecare cititor va găsi un vers care să-i atingă sufletul, care să-l oprească și… fie să-l facă să zâmbească, fie să lăcrimeze. Este emoție, dă-ți voie să o trăiești!

Voi scrie mereu  despre iubire indiferent de genul  abordat, este tema cu care rezonez cel mai bine. Sunt convinsă că iubirea salvează vieți, vindecă, crește, bucură, eliberează, ajută. De iubire avem nevoie, și-atunci de ce să nu răspândim în jurul nostru cât mai multă? Toți învățații lumii, încă din antichitate, au considerat iubirea cea mai puternică forță din univers. Ei bine, această forță ne aparține! Să o folosim cât mai mult și cât mai eficient pentru a ne bucura de rezultate.

Poeziile din volum transmit multă emoție. Ce îți dorești să învețe cititorii sau să remarce în versurile tale?

Poezia este emoție, dacă nu ajunge la sufletul cititorului, atunci nu-și atinge scopul, rămâne la stadiul de scriitură latentă. Ce rost ar avea o astfel de poezie? Eu încerc să abordez poezia într-o manieră cât mai simplă, ador poezia de inspirație folclorică, vreau să fie înțeleasă, vreau să sensibilizeze, vreau să devină sursă de inspirație pentru alte suflete îndrăgostite de frumos. Stăpânesc elementele de teorie literară, dar nu scriu poezie încorsetată în anumite bareme. Scriu cu sufletul.

Dacă reușesc să transmit măcar jumătate din cât am simțit eu cititorilor, scopul meu și al poeziei este justificat.

Obișnuiesc să-i îndemn pe elevii mei să citească o strofă pe zi. Începutul este greu, apoi devine dependență. Și ce frumoasă este dependența de poezie! Am cititori pe pagină care așteaptă o poezie, care mă întreabă la ce oră o postez sau dacă mai postez, să nu uit să fac asta. E o bucurie să știu că oamenii vibrează în ritmul acesta al poeziei. Știu că în acest mod sufletul lor va deveni din ce în ce mai luminos și mai frumos și va începe să transmită energia pozitivă altora. Ce minunat acest lanț care se creează de la un vers între oameni! Așadar, îmi doresc să simtă iubirea și să o transmit mai departe.

Ce îți stârnește inspirația în general?

Inspirația mea vine de nicăieri sau de oriunde și vine numai când vrea ea. Nu mă așez la masa de lucru așteptând să vină sau să scriu poezie programată. Niciodată nu am făcut asta și nu cred că voi face.

Uneori mă trezesc noaptea gândind în versuri și-atunci scriu, alteori pur și simplu mi se umple sufletul de vers și e musai să-l aștern pe hârtie. Poezia vine la mine, nu merge eu la ea. Tot așa îi încurajez să procedeze pe cei care îmi cer sfaturi, să nu foțeze poezia pentru că asta se va simți în curgerea versului, în forțarea unei rime sau în dorința de-a insera în mod obligatoriu o figură de stil. Totul se simte în poezie.

La tot pasul găsesc surse de inspirație, în zâmbetul unui copil, în parfumul unei flori, într-o frunză ce plutește în zborul ei spre nemărginire. Natura este așa de generoasă!

Ce poeți te influențează și cum se vede acest lucru în stilul tău de scriere?

Citesc poezie, am citit dintotdeauna, dinainte de-a deveni profesor de limba și literatura română. Este o pasiune. Am citit și am studiat. Am simțit versul, l-am eliberat în sufletul meu și l-am lăsat să atingă cele mai întunecate locuri, să facă lumină.

Mi-e greu să spun că am un poet preferat, îi iubesc pe toți și-i țin aproape de sufletul meu. Fără ei am fi dintr-o dată extrem de săraci și de triști. Când mi-e dor de interiorizarea metaforei, citesc Nichita Stănescu, îl ador. Când simt nevoia de vers romantic, în care abundă inspirația folclorică, mă întorc cu drag spre Mihai Eminescu. Când vreau ca sufletul meu să se ridice spre absolut, citesc Lucian Blaga. O încântare continuă. Când mă aplec spre lumea arhaică, spre țăranul român, citesc George Coșbuc, citesc Octavian Goga. Să nu-l uit pe Tudor Arghezi care mă farmecă prin finețea versului, prin transformarea urâtului în frumos. Minunat, nu! Mă sensibilizează poezia Magdei Issanos, este atât de diafană, Dimitrie Anghel are o naturalețe și o curgere atât de lină prin lumea florilor. Când mi se face dor de versul jovial, citesc George Topârceanu. Îl ador și pe A. E. Baconsky, pe Ion Bardu, pe Vasile Alecsandri – cel care îmi potolește setea de pastel. O citesc cu bucurie pe poeta mea de suflet, Ana Blandiana. Versul Otiliei Cazimir îmi alină tristețea. Poezia este anume scrisă pentru suflet. Nu există îmi place sau nu-mi place, există numai sentimentul inserat sau descoperit în noi.  Citesc fabule cu aceeași bucurie, doine, legende, balade, cântece bătrânești. Cred că suntem un popor norocos, prea norocos. Iar noi, generațiile tinere, trebuie mai întâi să citim, să aprofundăm și-apoi să scriem.

Cum îți planifici timpul pentru a putea scrie atât de des?

Timpul nu este o problemă. În general, avem timp pentru toate mai puțin pentru suflet. Eu vreau să-i ofer sufletului meu, și în acest mod și altora, doza de frumos. Să vibreze în fiecare zi, să viseze, să spere și să iubească. Este felul meu de a-mi împlini menirea oferind oamenilor mari și mici bucurii din sufletul meu.

Ce poezie ai vrea să dedici cititorilor tăi?

Astăzi, în încheierea acestui interviu, aș vrea să dedic tuturor cititorilor poezia “Înțelepciune”, să-i încurajez să creadă în ei, în  sufletul lor, și să planteze acolo numai iubire. Apoi, când va crește, să o dăruiască fără măsură, pentru că doar așa se va multiplica mereu. Iubiți și iertați! Fiți buni!

Înțelepciune

Nimic nu este permanent în viață
Vor trece norii grei ca și furtuna
Însă din toate cele rele, omule,
învață Să vezi doar adevărul, nu minciuna.

Că suntem trecători o știm prea bine
Însă atât de mult noi ne-am schimbat
Rătăcitori prin viață și prin țări străine
De câte ori cu Domnul de vorbă tu ai stat!

Întoarce-ți fața către cer și către soare
Privește un copil, ascultă un izvor
Zâmbește și iubește, oferă o floare
Fă tot ce porți în suflet cu-atâta dor.

Oprește-te din goana ta prin lume
Fă-ți timp să vezi și să asculți natura
Fii bun și lasă bunătatea să te-ndrume
Sădește-n suflet doar iubirea, uită ura!