“Iarnă căzută-n genunchi” este un roman profund, emoționant, despre dragoste, suferință, pierdere, riscuri, curaj, dar și despre greșeli și asumarea consecințelor. O poveste răscolitoare care te face să călătorești în vremuri de demult apuse. Suntem martorii unor momente și fapte absolut revoltătoare, și totuși, omenia reușește să aibă câștig de cauză.

Am fost impresionată de poveste, de condiția umană a personajelor, de suferință și zbuciumul lor, de modul în care a reușit să mă sensibilizeze. Am fost plăcut surprinsă de ideea pe care a avut-o autorul, de a ne face părtași la evenimentele importante din viața plină de încercări și dificultăți a unor oameni de la țară (și știm foarte bine cât de precară era viața țăranilor români în perioada interbelică), iar maniera în care este redată istoria lor, dar și scriitura în general, m-a făcut să-mi amintesc de operele unor scriitori români consacrați.

Inițial, am crezut că Mardare este personajul central pentru că era mai mereu scos în evidență prin acțiunile sale, bune sau rele, dar povestea are mai mulți protagoniști – oameni apropiați lui Mardare, oameni de care se simte legat. Fiecare personaj își spune cumva povestea vieții: aflăm despre iubiri pierdute în negură timpului, descoperim secrete ținute ascunse de ochii curioșilor, dar și amintiri de pe front.

Fiind o romantică incurabilă și o fană a acestui gen literar, am apreciat faptul că autorul i-a oferit lui Mardare și o poveste de dragoste. O poveste ce răscolește sufletul cititorului, ce îi accelerează bătăile inimii.

În ,,Iarnă căzută-n genunchi”, ficțiunea este îmbinată armonios cu evenimentele istorice, acțiunea fiind plasată în perioada interbelică, undeva într-un sat din câmpia Bărăganului. Acțiunea îl are în prim plan pe Mardare, un băiat  orfan de șaptesprezece ani, adus cu ani în urmă de undeva din Moldova de Păun, administrator peste moșia prințului Bardescu, și dat spre creștere lui Crapuzis Veriadi, care îl ține acum ca slugă-n casă. Veriadi era bun la suflet, dar iute la mânie, iar pe Mardare îl bătea pentru cea mai mică greșeală, uneori și pentru lucruri de nimic. De prea multă bătaie, tânărul începuse să-l urască pe stăpân, dar să fugă din casa grecului nu avea curaj.

Într-o după-amiază de iarnă, Mardare a fost trimis în București, ca să ducă o mie de lei domnului Diamantopol, dar  a pierdut timpul prin oraș și s-a întors târziu acasă, aproape de miezul nopții.  Văzând că este luat din scurt, lui Mardare i-a trecut prin minte să-și bată joc de grec și i-a spus că a cheltui banii. Veriadi a vrut să-l împuște, iar el l-a pocnit cu un scaun în cap. N-a vrut, doar s-a apărat. Crezând că și-a omorât stăpânul, Mardare se gândește că trebuie să fugă, dar unde să se ducă așa, fără să cunoască pe nimeni și fără nici un ban?

După ce fură câteva teancuri de bani din scrinul stăpânului, Mardare fuge de acasă. Pașii îl îndreaptă spre moșia prințului Bardescu, sperând că administratorul Păun îi poate da un sfat, dar acesta îi spune că singurul lucru de făcut este să meargă la conac să vadă dacă Veriadi e mort sau nu, apoi să se ducă la șeful de post și să se predea. Însă frica îl determină pe Mardare să nu țină cont de sfatul lui Păun și fuge în lume. Ajuns la cârciuma Hanul de pământ, loc în care se adunau aproape toți hoții ce dădeau târcoale satelor din jurul Bucureștilor, intră în vizorul lui Brică, cel mai vestit hoț, cel care împreună cu banda lui fura cirezi întregi de vite, spărgea morile pline cu grâu și porumb, ataca oameni întorși de la târguri, dispărând fără urmă. Astfel, fără să vrea, Mardare se trezește hoț în toată regula.

În cele două luni de când e membru în banda lui Brică, tânărul a învățat tot felul de șiretlicuri. Uneori, scârbit de faptele lor, ar fi dorit să ajungă pe mâna jandarmilor, dar nu știe cum să iasă din mocirla asta. Însă lucrurile încep să ia o întorsătură neplăcută atunci când banda de hoți jefuiesc moara prințului Bardescu, iar Brică îi ordonă lui Mardare să-l omoare pe morar, un om împovărat de greutăți, care avusese nenorocul să nu plece acasă în acea noapte.

Dacă a reușit sau nu să îndeplinească acel oribil ordin, vă las pe voi să aflați. Important e faptul că,  în capul lui Mardare s-a aprins îndemnul căinței. Nu mai putea să continue în felul acesta, să facă rău, să fure. Mai bine pușcăria. Dar va reuși să fugă din bandă? Se va preda șefului de post? Îl va ierta Veriadi pentru furt? Bătrânul este decis să-l dea pe mână jandarmilor. Va reuși Păun să-și salveze protejatul? De ce Păun nu este de acord ca fiica lui, Ioana, să aibă o relație cu Mardare? Ce secret ascunde? Citiți cartea și veți primi toate răspunsurile!