Cel mai recent volum apărut în colecția The Ring este „Tata știe mai bine!”, de Petre Nechita, debutul unui autor care impresionează dincolo de un stil natural de a scrie și a reda imagini printr-o poveste de un impact răsunător.

Un părinte are puterea să ucidă pentru copilul său! Aceasta este povestea unui tată care recurge la violență, crezând că așa netezește drumul unei adolescente predispusă la erori. Este o poveste despre cum să nu crești un copil, despre cum nu trebuie să te pierzi în teorii, uitând că în primul rând contează comunicarea.

„Tata știe mai bine!” este o poveste spusă alert, cu schimbări de situație și lovituri violente, planificate de un individ aparent banal. Personajul principal simte că a ratat toate șansele pentru a construi ceva în viața sa. Mai are un singur proiect: Sofia, o adolescentă de 16 ani. Crede că e de datoria sa să elimine toate pericolele din calea fiicei sale. Doar că un părinte, în situații extreme, e capabil chiar să ucidă pentru copilul său. „Tata știe mai bine!” are la bază o idee simplă: să educi pe cineva înseamnă să te schimbi chiar tu! Petru Stratulat va înțelege asta după multe zbateri și violențe care agită orășelul de provincie unde se petrece acțiunea.

Fragment

„Culmea, când sunt liber, găsesc suficiente activități care să-mi umple timpul. Citesc sau mă uit la niște filme vechi. Acum n-am chef de nimic. Mai mult, cafelele pe care le-am sorbit ca pe apă chioară nu mă ajută. Simt cum mă prăjesc în uleiul încins al propriei mele neputințe. Și furia, cum crește! Am vrut, ca un copil, să inund chioșcul, crezând că așa închid afacerea. M-am chinuit o oră și pentru ce?! Totuși, nu regret fapta, ci numai eșecul. În țara asta nu-i suficient să ieși la vot, să fii un cetățean model, să arunci ambalajele și cojile de semințe la coș și să-ți achiți impozitele. Trebuie să te implici, să-ți murdărești mâinile. Vandalism?! Distrugere?? Să nu încep cu adevărații vandali, că nu mă mai opresc.

Nu vreau să știu că magazinul ăla funcționează lângă geamul unde învață Sofia. Nu pot să accept așa ceva! Pe vremea când era bebeluș, nu reușeam să mă bucur de plăcerile care apăreau la tot pasul: somnul ei liniștit, gânguritul, zâmbetele aruncate ici și colo, primele silabe, țipetele pline de plăcere când o ridicam în brațe, sus-sus. Mereu mă gândeam că s-ar putea îmbolnăvi, că ar putea să cadă și să se lovească. Frecam cu disperare fiecare suprafață din apartament, să dispară praful și microbii. Iar când Sofia abia învăța să meargă de-a bușilea, mintea mea se ducea şi mai departe: îmi imaginam scenarii întregi în care e atacată pe stradă sau lovită de vreo mașină în timp ce traversează. Cum s-o protejez de atâtea pericole?

Când am ajuns aici, în M., vizitam foarte des biblioteca orașului. Așa am descoperit cărțile de parenting și am dat gata zeci. Pe-atunci nu o aveam pe Sofia, dar mi s-a părut interesant să mă pregătesc. Și printre două romane pe care le înghițeam ca pe limonadă, am citit tot ce am găsit despre parenting. M-am uitat pe YouTube la sute de filmulețe cu specialiști mai mari sau mai mici, vedete în toată lumea sau cunoscuți doar în cartierul lor. Copilul e cel mai important, doar el contează, tu trebuie să renunți la locul tău. Sunt de acord. Dar nu e suficient să-ți spui asta. Sofia e cea mai cea, eu și Nicoleta am pierdut lumina reflectoarelor în casă. Așa, și ce?! Dispar toate pericolele din jurul ei dacă repeți refrenul ăsta? Nici vorbă. Important e să acționezi.

Iar acum simt că am o cale, ba chiar una practică de a îndepărta măcar o parte din toate nenorocirile iminente în care ar putea intra.”