Literatura science-fiction continuă să ne provoace imaginația și să ridice întrebări despre viitorul umanității. „Amortalii”, un roman despre nemurire, explorează dileme existențiale profunde într-o lume în care moartea nu mai este inevitabilă. În acest interviu exclusiv, autorul Andrei Stoian ne dezvăluie inspirația din spatele cărții, provocările scrierii și viziunea sa asupra progresului științific și a naturii umane.
Inspirația din spatele „Amortalii” – cum a luat naștere romanul
Ce v-a inspirat să scrieți „Amortalii”? A fost un moment anume care a declanșat ideea acestui roman?
Au existat două momente importante care au dat naștere romanului. Un prim moment s-a petrecut la 16 ani, când am întâlnit pentru prima dată conceptul de oprire a îmbătrânirii într-un videoclip de pe canalul de Youtube Kurzgesagt – In a Nutshell. Până atunci, întâlnisem ideea de a opri îmbătrânirea în basme, însă întotdeauna soluția era de domeniul fantasticului. Prin urmare, când am auzit despre o soluție ancorată în realitate, susținută de știință, a fost greu să mi-o scot din minte. Al doilea moment a avut loc când aveam 17 ani. Atunci am luat pentru prima dată contact cu moartea. Unul dintre bunicii mei a murit, iar asta m-a făcut să mă gândesc mult mai mult la îmbătrânire și la sfârșitul vieții. Din acel moment, a devenit clar că trebuie să aduc povestea din ,,Amortalii” la viață.
Nemurirea este un vis vechi al omenirii. În viziunea dvs., progresul științific ne apropie sau ne îndepărtează de umanitatea noastră?
Sunt de părere că progresul științific aduce cu sine noi curente de gândire, însă cred că anumite caracteristici fundamentale sunt atât de adânc înrădăcinate în codul genetic, încât sunt greu de schimbat. Prin urmare, cu toate că progresul științific ne influențează stilul de viață, suntem motivați de aceleași ambiții, dorințe și nevoi care au existat dintotdeauna. Din acest motiv, multe dintre problemele cu care se confruntă personajele din roman pot fi regăsite și în viața oamenilor din prezent. Aș spune că progresul științific schimbă mai mult mijloacele prin care încercăm să ne atingem scopurile și mai puțin natura umană.
Andrei Sava – personajul care reflectă întrebările autorului
Andrei Sava este un personaj complex, prins între știință, durere și întrebări existențiale. Cât de greu a fost să construiți acest personaj și cât de mult vă regăsiți în el?
Andrei Sava a pornit ca o variantă puternic ficționalizată a propriei mele persoane. Prin urmare, m-am confruntat cu multe dintre dilemele și întrebările existențiale care îl macină. În anumite privințe, a fost personajul pe care l-am construit cel mai ușor. Este mult mai simplu să îți imaginezi ce ai face tu într-o anumită situație decât ce ar face o persoană complet diferită. Totuși, a fost important ca evoluția personajului să fie dictată de evenimentele din viața lui, nu de cele din viața mea. Îmi place să cred că am făcut o treabă bună în privința asta. Există și părți complicate când bazezi un personaj pe propria persoană. În primul rând, trebuie să fii sincer atât cu tine, cât și cu viitorii cititori. Andrei Sava are tot ce este mai bun din persoana mea, dar și tot ce este mai rău. În al doilea rând, construirea unui personaj în jurul propriei persoane te expune într-o oarecare măsură pentru că, inevitabil, îți vei pune întrebarea: Dacă oamenilor nu le place protagonistul, asta înseamnă că sunt o persoană dezagreabilă?
Provocările scrierii unui roman SF cu profunzime emoțională
Romanul abordează teme profunde precum pierderea, identitatea și sensul existenței. Cum sperați că va rezona această poveste cu cititorii?
Una dintre cele mai frecvente plângeri legate de romanele SF este lipsa emoției. Explicația este simplă: majoritatea romanelor SF se concentrează mai mult pe conceptul științific și mai puțin pe construcția personajelor. Scriind ,,Amortalii”, un roman despre nemurire, mi-am propus să mă concentrez pe analiza psihologică a personajelor, dorindu-mi să construiesc personaje cât mai complexe, cu multe nuanțe și care să se confrunte cu probleme familiare tuturor. De asemenea, am vrut ca personajele să aibă perspective foarte diferite asupra vieții. Voiam să mă asigur că fiecare punct de vedere este luat în considerare și că nicio perspectivă nu este tratată ca un adevăr absolut. Prin urmare, aș spune că este imposibil pentru un cititor să nu se regăsească măcar într-unul dintre personaje, iar familiaritatea cu acestea va face scenele din roman cu atât mai emoționante.
Dacă „Amortalii” ar fi transformat într-un film, pe cine v-ați imagina în rolul principal?
Ca român, îmi este aproape imposibil să nu răspund Sebastian Stan.
Cum a decurs procesul de documentare? Ați studiat teorii științifice despre prelungirea vieții sau v-ați bazat mai mult pe imaginație?
Mi-am dorit foarte mult ca fiecare concept întâlnit în carte să aibă un suport științific real, realismul romanului fiind una dintre prioritățile mele. Din acest motiv, am citit o carte întreagă exact despre acest subiect. Se numește Ending Aging de Aubrey de Grey. Nu cred că a fost tradusă în română momentan. Având în vedere că oprirea îmbătrânirii este conceptul principal, m-am asigurat că romanul conține explicații detaliate despre cum ar putea aceasta să fie posibilă. Ca în orice operă de ficțiune, există și o doză de imaginație. Dar 90% din concept are o bază reală. Singurul lucru care poate fi pus sub semnul întrebării este fezabilitatea metodelor propuse.
Care a fost cea mai mare provocare în scrierea acestui roman? A existat un moment în care ați simțit că povestea vă scapă de sub control?
Cea mai mare provocare în scrierea acestui roman a fost să-mi păstrez încrederea în abilitățile de scriitor până la sfârșit. Aș spune că acesta este cel mai greu lucru pentru orice debutant, iar când alegi să spui o poveste atât de complexă ca cea din ,,Amortalii”, este cu atât mai greu. Cum ai putea să știi dacă proza ta este suficient de reușită, dacă construcția personajelor tale are sens, iar povestea este spusă bine, când nu ai mai scris nimic până atunci? Fără feedback din partea cititorilor, nu poți ști dacă ai ce îți trebuie pentru a deveni scriitor, dar pentru a primi feedback, este nevoie să publici. Este adevărat că poți cere opinia familiei sau a prietenilor, dar ce părinte sau prieten ți-ar spune că nu ești suficient de bun și că mai trebuie să muncești? Sau, în situația cea mai rea, că ar trebui să o lași baltă? Prin urmare, nu aș spune că a existat un moment în care să simt că povestea îmi scapă de sub control, dar au existat momente în care m-am întrebat dacă sunt suficient de bun încât să continui.
Nemurirea și natura umană – o dilemă a progresului științific
Ce scene din „Amortalii”, un roman despre nemurire, v-au marcat cel mai mult în timpul scrierii? Există vreuna care a fost deosebit de dificil de scris?
Scena care m-a marcat cel mai mult este cu siguranță ultima de dinainte de epilog. În mod evident, nu aș putea spune ce se întâmplă fără să dezvălui exact finalul poveștii. Este atât cea mai puternică scenă din întreaga carte, cât și scena mea favorită. Dacă există o scenă din care nu aș schimba nici măcar un cuvânt, aceea este. În ceea ce privește dificultatea, există o dezbatere filozofică între două personaje care se întinde pe parcursul părții a doua. Au fost scenele pe care le-am scris cel mai greu. A trebuit să mă asigur că informația prezentată este corectă, că argumentele personajelor sunt coerente, dar și că dezbaterea evoluează într-un mod organic către o dezvăluire pe care o pregăteam de câteva capitole.
Cât timp v-a luat să finalizați romanul și cum a evoluat povestea de la prima idee până la forma sa actuală?
Am scris primele pagini în 2020 și am terminat prima variantă în 2023. Cu tot cu procesul de finisare, aș spune că scrierea cărții a durat aproximativ trei ani și jumătate. Povestea pe care am avut-o inițial în minte era mult mai scurtă, se desfășura pe un singur plan temporal, cel din viitor, iar unele dintre firele narative secundare nu existau. Dar poveștile tind să prindă viață și să se dezvolte de la sine. Unii oameni vorbesc despre două tipuri de scriitori: grădinarul și arhitectul. Grădinarul plantează sămânța și vede ulterior cum vor evolua lucrurile, iar arhitectul are un plan foarte clar stabilit încă de la început. În ceea ce privește ,,Amortalii”, am fost un arhitect. Chiar dacă forma finală este mult mai complexă decât ideea inițială, când am scris primele rânduri, aveam toată povestea plănuită.
Ce înseamnă, de fapt, viața când moartea nu mai este inevitabilă? Ați găsit propriul răspuns în timp ce scriați cartea?
Indiferent cât de mult se străduiesc filozofii sau oamenii de știință să schimbe acest lucru, viața va rămâne întotdeauna un mister. Cu toate acestea, un lucru este clar. Când moartea nu mai este inevitabilă, viața devine mult mai prețioasă. Decesul oricărei persoane este o pierdere mult mai mare în contextul din roman. Este motivul pentru care atentatul terorist care deschide povestea are un caracter atât de monstruos.
Credeți că, într-o lume în care moartea ar putea fi „opțională”, oamenii ar deveni mai umani sau, dimpotrivă, ar pierde ceea ce ne face cu adevărat oameni?
Cred că depinde de fiecare individ în parte. Cu toții avem propria busolă morală, propriile principii sau idei în ce privește binele și răul. Sunt persoane care ar considera că fiecare viață pierdută este o tragedie, o pierdere cumplită, și persoane care ar consideră că, în anumite circumstanțe, să ucizi este justificat. Este unul dintre motivele pentru care am ales să introduc în roman o discuție despre pedeapsa capitală. Percepția în ce privește condamnarea la moarte ne spune foarte multe lucruri despre codul moral al fiecărei persoane. Este o dilemă etică cu atât mai complicată într-o lume în care moartea nu mai este inevitabilă.
Cât de mult ne schimbă progresul științific?
Cum credeți că societatea noastră modernă se raportează la ideea de moarte? Avem tendința să o ignorăm sau să o confruntăm?
Se spune că singura certitudine în viață este moartea. Cu toții murim cândva, așa că trebuie să ne resemnăm rapid cu ideea. Cu toate acestea, aș spune că majoritatea alegem să ignorăm moartea până în momentul în care devine imposibil de ignorat. Poate că acesta este și unul dintre motivele pentru care lăsăm atâtea atrocități să se petreacă în lume. Ne-am construit ritualuri și tradiții care să ne ofere o doză de confort în fața morții, însă, în cea mai mare parte din timp, încercăm să ne gândim la orice altceva.
„Amortalii” este o poveste de sine stătătoare sau v-ați gândit să explorați această lume într-un viitor volum?
,,Amortalii” a pornit ca o poveste de sine stătătoare. Există câteva personaje a căror poveste ar putea fi continuată în alt roman, dar, momentan, nu intră în planurile mele să scriu o continuare directă. Bineînțeles, acest lucru s-ar putea schimba dacă aș găsi o nouă poveste pe care să vreau neapărat să o spun. În schimb, iau în considerare să scriu o povestire sau nuvelă care să fie plasată în aceeași lume, dar într-un viitor foarte îndepărtat. Chiar dacă nu ar fi o continuare directă, ar duce și mai departe temele discutate în ,,Amortalii”, un roman despre nemurire, și ar avea ca protagonist un personaj important din roman.
Ce autori sau cărți v-au influențat cel mai mult stilul literar?
Există două cărți care m-au influențat foarte mult când am scris ,,Amortalii”. În mod surprinzător, niciuna dintre ele nu este SF. Prima dintre ele este ,,Hamlet”. Știam că vreau să scriu un personaj dominat de incertitudini, însă abia când am citit piesa lui Shakespeare am realizat că această temă trebuie să joace un rol mult mai important în roman și că este o piesă fundamentală pentru viziunea mea finală. A doua carte este ,,Frații Karamazov”. Sunt un mare admirator al realismului rusesc din secolul XIX. De la bun început, mi-am propus să scriu un roman care să combine realismul rusesc cu SF-ul. Din acest punct de vedere, ,,Frații Karamazov” a fost influența mea principală. Multe dintre temele abordate în ,,Amortalii” își au originea în capodopera lui Dostoievski. De asemenea, așa cum ,,Frații Karamazov” nu este cu adevărat despre o crimă sau un proces, ci este o meditație filozofică, aș putea spune un lucru asemănător despre ,,Amortalii”. Conceptul SF este „prilejul” pentru a discuta teme precum existența lui Dumnezeu, liberul arbitru sau natura binelui și a răului.
Planurile lui Andrei Stoian pentru viitor
Aveți deja în plan o nouă carte? Dacă da, ne puteți oferi câteva indicii despre ce urmează?
Am în minte un concept în ce privește cel de-al doilea roman. Pot spune că protagonistul este un scriitor, iar romanul se desfășoară într-un viitor apropiat, pe fundalul celui de-al Treilea Război Mondial. Cum drumul de la concept la un roman în adevăratul sens al cuvântului este lung și întortocheat, prefer să nu dezvălui mai multe momentan.
Fie că ești pasionat de science-fiction sau de reflecțiile filosofice despre viață și moarte, „Amortalii”, un roman despre nemurire, promite o lectură captivantă. Povestea lui Andrei Stoian ne invită să ne gândim la impactul nemuririi asupra umanității și la felul în care progresul ne transformă. Nu rata ocazia de a descoperi acest roman remarcabil! Comandă-l acum pe site-ul editurii .
Urmărește-ne și pe Facebook pentru mai multe noutăți!
