Livrare SAMEDAY la adresă sau în easybox

Stelele asfinţesc în zori

Cristian Radu Constantin

40,00 lei

„Stelele asfinţesc în zori” ne prilejuieşte reîntâlnirea cu minunatele versuri ale lui Cristian Radu Constantin, aflat la al treilea volum de poezie publicat de Velvet Story.

În stoc

SKU: VS0029 Categorii: ,

Descriere

„Stelele asfinţesc în zori” – cel de-al treilea volum de poezii al celui mai mare poet roman contemporan.

În cele 300 pagini ale cărţii „Stelele asfinţesc în zori”, poetul Cristian Radu Constantin ne poartă pe aripile lirismului, poeziile din acest al treilea volum al prolificului autor reprezentând un sublimat al temelor şi procedeelor literare abordate de poet în primele sale două cărţi, apărute tot la editura Velvet Story în decurs de numai un an. Imprevizibil şi imaginativ, Cristian Radu Constantin se avântă fără nicio teamă în bătălia pentru repunerea liricii clasice pe piedestalul cuvenit.

„Stelele asfinţesc în zori” ne prilejuieşte reîntâlnirea cu minunatele versuri ale lui Cristian Radu Constantin, aflat la al treilea volum de poezie publicat de Velvet Story.

Fără doar și poate, Cristian Radu Constantin, prin volumul mare de vânzări al voumelor sale a demonstrate nu doar că este un poet extreme de talentat și apreciat, dar titlul de cel mai mare poet roman în viață, în mod indiscutabil îi aparține.

Alte volume semnat de Cristian Radu Constantin – „Femeia Fatală” și „Ziua cand te apucă noaptea”, ambele volume se află pe site-ul www.velvetstory.ro.

Informații suplimentare

ISBN 978-6-06950-859-6
Editură Velvet Story
Greutate 0,4 kg
Dimensiuni 21,3 × 15 × 1,5 cm
Limba

Română

Format

Broșată