Autorul Petre Nechita debutează la Velvet Story cu romanul „Tata știe mai bine!”

Pe Petre Nechita îl cunoaștem din postura de reporter, dar ce nu se vede pe ecran este că are un dar excepțional de a scrie. La început de an 2021, cartea sa „Tata știe mai bine!” apare la editura Velvet Story, propunând cititorilor o lectură captivantă, nelipsită de învățăminte și, mai ales, o poveste ce în ochii unui părinte răscolește.

Autor debutant, scriitura lui Petre Nechita nu poartă greșeală și trezește imagini care se întipăresc adânc și țin în balanță emoții și fiori, instinct și tragedie. „Tata știe mai bine!” redă trăirile conflictuale de care se lovește un tată atunci când fiica lui adolescentă este înconjurată de tentații nefaste. Acțiunea cărții crește în intensitate cu fiecare gând și întâmplare premonitorie, personajul principal recurgând la gesturi ce în esență sunt desprinse din firescul uman, dar care poartă amprenta unei griji exacerbate și capacitatea de a nu avea remușcări. Totul pentru binele și siguranța copilului său, un tată ucide, crezând că acesta este modul de a elimina orice pericol.

Aceasta este povestea unui tată care recurge la violență, crezând că așa netezește drumul unei adolescente predispusă la erori. Este o poveste despre cum să nu crești un copil, despre cum nu trebuie să te pierzi în teorii, uitând că în primul rând contează comunicarea. Petre Nechita controlează o intrigă și o atmosferă palpitante, reușind să creeze cu verosimilitate, ironie și umor o carte pe care o parcurgi cu interes și încordare și pe care este necesar să o înțelegi în profunzimea mesajului pe care îl transmite.

Am stat de vorbă cu Petre Nechita și lăsăm în rândurile ce urmează câteva gânduri despre el și despre carte.

Cine este Petre Nechita în viața de zi cu zi? Care sunt atributele care te caracterizează cel mai bine?

Este cel care se trezește în fiecare dimineață cu un “bună dimineața, tatica” (o pronunție a unei fetițe de 2 ani, imposibil de reprodus pe hârtie), cel mai frumos salut din lume. Asta îmi dă putere pentru fiecare zi, oricum ar fi ea. Sunt reporter și asta presupune că ajung să cunosc oameni noi, să aflu povești interesante, uneori triste sau tragice.

Atribute?! Păi… Curiozitate, nu?! Adică, e musai pentru meseria asta (și de reporter, și de persoană care încearcă, vrea să se numească scriitor). Și dorința de a  învăța. Știu, sună ca din carte (asta-i bine, cred), dar ăsta simt că e răspunsul.

Ce a stat la baza deciziei de a scrie o carte?

Un om (oricare, nu doar eu) are datoria să înregistreze ce vede, ce simte, ce află de la alții. Mulți o fac învățându-i pe ceilalți. Așa lasă în urma lor ceva. Eu n-am talent de dascăl. Așa că mi-am dorit să aștern ceva pe hârtie. Ceva care să prindă viață sub formă de imagini, sunete, povești.

Spune-ne mai multe despre procesul de scriere al cărții „Tata știe mai bine!” și care au fost stările care te-au încercat pe parcursul conturării poveștii.

Nu-i ușor să scrii. Trebuie să vezi personajele, să le simți. Să te implici în povestea aia. Totul a pornit de la o discuție cu mai mulți colegi. Cu toții părinți. Vorbeam despre pericolele din jurul copiilor. M-am gândit la un soi de expresie pe care o mai auzisem: un părinte mută și munții din loc pentru copiii lui, e gata și să ucidă (e o expresie, o vorbă cunoscută sau am visat-o doar eu?!) și m-am întrebat în ce condiții s-ar putea întâmpla așa ceva. M-am pus în locul personajului și mereu m-am întrebat cum ar trebui să procedeze corect… Unde greșește… Și am scris, am tăiat, am scris iar, am recitit și primul ok a venit de la soția mea, primul meu cititor. Atunci mi-am zis că poate aș putea să încerc să o transform dintr-un fișier în laptop… într-o carte. Asta a presupus aproape un an, cu pauze în care am lăsat cuvintele să se așeze (ca varza în butoi? Nu sună bine, ar trebui tăiat!).

Ce influență a avut experiența de jurnalist în crearea acțiunii cărții?

Pe teren te lovești de multe ori de suferința oamenilor. Dar în cele mai negre situații, mereu e o urmă de speranță. Oricât de grea e suferința, tot timpul găsești o lecție, o persoană care te învață cum să mergi mai departe, cum să accepți ce pare imposibil. Și după toate întâmplările întortocheate și violente din carte, sper că la lumină va ieși ceva ce să semene a speranță. Dacă nu pentru personajul principal, măcar pentru cei care citesc.

Abordezi în cartea ta un subiect cu o veridicitate intensă dar în același timp dus într-o extremă tulburătoare.  Cine este cititorul ideal și care este morala poveștii?

Morala poveștii (încep cu ultima parte, că-i mai ușor) este că violența nu reprezintă o soluție, indiferent care-i situația. Este o carte despre cum să NU  crești un copil. Morala e că rezolvarea la problemele complicate este, de multe ori, una simplă. Cât despre cititorul ideal… Oricine are chef să încerce, să testeze, să vadă dacă vorbele scrise se transformă în imagini.

Ce ai spune că ai învățat, în general cât și despre tine, scriind această carte?

Cred (sper) că am învățat să comunic mai mult. Să spun ce am pe suflet. Și să mă bucur de acum. ACUM! Nu de mâine, nu de în viitor…